Economie

Legea privind plata pensiilor private, contestată de ÎCCJ la Curtea Constituțională

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) sesizează Curtea Constituțională a României (CCR) referitor la Legea privind plata pensiilor private, argumentând că sumele acumulate în conturile individuale din Pilonul II reprezintă proprietatea privată a participanților, în timp ce administratorii fondurilor au doar un drept de gestiune, iar statul exercită o supraveghere publică, fără a dispune de aceste active.

ICCJ consideră că limitarea valorii pensiei lunare aferente pensiei de tip retragere programată la valoarea indemnizației sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii, respectiv determinarea valorii pensiei lunare aferente pensiei viagere exclusiv de către furnizor, măsuri care se aplică atât cu privire la pensiile administrate privat (Pilonul II), dar și în ceea ce privește pensiile facultative (Pilonul III), „reprezintă o ingerință nejustificată asupra dreptului de proprietate și libertății contractuale care produce un dezechilibru grav al intereselor în concurs, aspect de natură să contravină prevederilor constituționale”.

Magistrații susțin că, „în lipsa unui scop clar definit și a unei compensații adecvate, ingerința devine o privare de proprietate nejustificată, echivalând cu o expropriere indirectă”.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu este de acord nici cu soluția ca plata pensiilor să nu fie făcută de fondurile de pensii.

„Totodată, soluția legislativă potrivit căreia fondurile de pensii private nu vor mai efectua plata pensiilor, urmând a se înființa entități distincte, respectiv fonduri de plată a pensiilor private, cărora li se vor transfera fondurile acumulate și care urmează a efectua plățile către membrii fondului de pensie este una disproporționată, care implică multiplicarea riscurilor determinate de posibila insolvență fie a fondului de pensii private, fie a fondului de plată a pensiilor private, precum și a costurilor, având în vedere că fiecare dintre aceste entități va percepe propriile comisioane, în scopul acoperirii cheltuielilor și realizării de profit”, a mai transmis Înalta Curte.

 Magistrații ICCJ au precizat că participanții la fondurile de pensii și-au constituit economiile și și-au planificat viitorul financiar în baza cadrului legal existent, care garanta proprietatea individuală și caracterul privat al activelor personale.

„Modificarea intempestivă a acestor garanții, fără o perioadă de tranziție rezonabilă și fără consultarea publică efectivă, subminează încrederea legitimă a cetățenilor în stabilitatea juridică a sistemului de pensii private. Or, Legea adoptată, prin caracterul imprevizibil al soluțiilor normative și retroactiv în efecte, contravine principiului securității juridice și afectează încrederea legitimă a cetățenilor în ordinea juridică”, a mai afirmat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Evaluați acest articol
(0 voturi)