Economie

Garanții de 1,5 miliarde lei pentru programul „Noua casă”

Garanții de 1,5 miliarde lei pentru programul „Noua casă”

Guvernul a decis alocarea a 1,5 miliarde de lei, în acest an, pentru „Prima casă”, program prin care, din 2009, au fost acordate 305.436 de garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 27,82 miliarde lei.

Începând cu anul 2021, beneficiarii au obligația să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate, la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare.

Conform Guvernului, „Noua Casă” este unul dintre cele mai populare programe guvernamentale, în cadrul căruia au fost acordate 305.436 de garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 27,82 miliarde lei, de la lansarea programului, în anul 2009 și până la sfârșitul lunii decembrie a anului 2020.

Pe parcursul anului trecut, statul a acordat 11.885 de garanții, în valoare totală de 1,36 miliarde lei și 3.359 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,45 miliarde lei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)