Economie

Galațiul, printre județele cele mai afectate de secetă

Din cele zece județe pe care le-a vizitat în ultimele zile, cele mai afectate de secetă sunt Vrancea, Galați și Buzău, a anunțat joi ministrul Agriculturii Petre Daea, citat de Mediafax.

Ministrul nu a precizat suprafața afectată, spunând că aceasta va crește, în lipsa ploilor.

Pe de altă parte, Daea a spus că s-a reușit recoltarea aproape în totalitate a orzului, iar grâul este strâns în proporție de peste 60%. „Ce avem până acum ne arată că vom avea cantitatea de grâu necesară consumului intern”, a dat asigurări ministrul.

Daea a spus că nu va anunța nivelul producțiilor, „pentru a nu influența piața”, dar a estimat că nivelul producției este cu 20% mai mic decât anul trecut.

Evaluați acest articol
(0 voturi)