Neconformități privind înscrierea deșeurilor generate din activitatea desfășurată (de la instalația de filtrare a emisiilor), precum și lipsa de pe amplasament a unor instalații declarate și înscrise în autorizația de mediu – sunt neregulile descoperite de comisarii gălățeni ai Gărzii de Mediu, în urma unui control efectuat la o firmă de fabricare a unor produse de minerale nemetalice.
Comisarii de mediu au impus alinierea la prevederile legislative în vigoare, obligativitatea prezentării fișelor cu date de securitate actualizate pentru substanțele chimice folosite în activitate, precum și evidențierea tuturor deșeurilor generate.
A fost notificată și Agenția pentru Protecția Mediului Galați în ceea ce privește modificările apărute pe amplasamentul de lucru.
Nu în ultimul rând, firma în cauză s-a ales și cu o amendă contravențională în valoare de 7.500 de lei.