Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a realizat, în noiembrie, o serie de acțiuni de verificare a modului în care este respectată legislația în vigoare la operatorii economici care produc şi comercializează produse de patiserie şi cofetărie.
Au fost verificaţi 11 operatori economici, cărora li s-au aplicat, pentru neregulile constatate 15 amenzi contravenționale, în valoare de 32.000 lei, și 15 avertismente.
De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare mai multe produse alimentare şi nealimentare neconforme.
Cele mai frecvente abateri constatate de inspectorii CJPC Galați au fost:
- comercializarea sau utilizarea în fabricaţie a unor produse alimentare în afara datei durabilităţii minimale/datei limită de consum;
- comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare (produse nesigure);
- folosirea unor practici comerciale incorecte;
- utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate.
Conform unui comunicat remis de CJPC Galați, operatorii economici verificaţi au fost: Spic şi Pâine Brutărie artizanală SRL, Criscakes SRL, Café Anglais SRL, Antia Star SRL, Ţapu Carpatin SRL, Pangrand Gal SRL, Marvi Logistic SRL, Ştefan şi Cami CVV SRL, Profi Rom Food SRL(magazine Tg Bujor şi magazin Galaţi Str 1 Decembrie).