Economie

Decontări de 3,42 milioane lei pentru 7 comune din județul Galați, prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat, în primele două săptămâni ale lunii mai, peste 152 milioane lei, în două tranșe, în vederea decontării facturilor pentru 285 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Șapte comune din județul Galați au primit astfel de decontări, pentru lucrări valorând circa 3,42 milioane lei.

Cea mai consistentă repartizare a ajuns la Corod (1,49 milioane lei), iar la la Cudalbi, Frumușița și Valea Mărului decontările sunt de 500-600.000 lei.

Celelalte UAT-uri din județul Galați care au primit alocări de fonduri prin PNDL în această lună sunt Bălăbănești, Cuca și Schela.

Evaluați acest articol
(0 voturi)