Economie

Cererile de intenție pentru accesarea Programului Național Apicol, până pe 2 mai

Cererile de intenție pentru accesarea Programului Național Apicol, până pe 2 mai

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Galați primește, până pe 2 mai 2022, cereri de intenție pentru accesarea Programului Național Apicol. Sprijinul financiar total alocat programului în acest an este de aproximativ 60 de milioane de lei.

Cererile pot fi depuse de către formele asociative apicole legal constituite care solicită sprijin pentru măsura de „asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, dar și de către apicultori pentru achiziționarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral, respectiv, pentru achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare.

Formularul și informații detaliate privind accesarea Programului Național Apicol sunt postate pe site-ul APIA, la secțiunea Măsuri de Piață - Apicultură – Anul 2022.

Cererile de intenție, împreună cu documentele aferente pot fi depuse la APIA Galați, în format fizic, sau pot fi transmise prin mijloace electronice.

Numai solicitanții care vor depune cererea de intenție au dreptul să depună cererea de plată prin care vor solicita sprijin, până la data de 1 august a acestui an.

Evaluați acest articol
(0 voturi)