Economie

Centura Tecuciului, primul șantier monitorizat cu drone

Primul şantier a cărui activitate va fi monitorizată, în timp real, cu drone va fi cel al drumului de centură al municipiului Tecuci, a afirmat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în cadrul vizitei pe care a făcut-o, la sfârșitul săptămânii trecute, în Galați și Brăila.

Proiectat pentru prima oară în 2005, drumul de centură al municipiului Tecuci are în prezent termen de finalizare luna mai a anului viitor, aflându-se la a treia încercare de realizare.

„Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor, recunosc că nu am ştiut că de 13 ani se lucrează la Centura de la Tecuci şi am înţeles că e un record absolut. Mi-au comunicat, şi vă spun lucrul acesta pentru că vreau să-l fac public, că în luna mai este termen de finalizare. I-am informat, la rândul meu, că pe proiectul pe care l-am anunţat, acela de a urmări şantierele din ţară cu drone, primul proiect pe care am să-l urmăresc şi o să-l vedem live pe site-ul ministerului să fie acesta, pentru că asta este ceva de domeniul incredibilului, ca de 13 ani să se lucreze, de zici că a fost Centura Parisului şi nu de la Tecuci”, a spus Grindeanu, citat de Agerpres.

Însoţit de ministrul Economiei, Florin Spătaru, şi directorul general al CNAIR, vicepremierul Sorin Grindeanu a discutat despre proiectele de infrastructură comune pentru Galaţi şi Brăila. La discuții au participat şi autorităţi locale din Galaţi şi Brăila, parlamentari PSD şi cei doi europarlamentari PSD din Galaţi şi Brăila, Dan Nica şi Mihai Tudose.

Grindeanu a mai anunţat că va sprijini autorităţile locale să preia coordonarea mai multor lucrări de interes local, finanţate de CNAIR, şi va analiza implementarea unor proiecte de mare anvergură, precum construcţia unui aeroport la Galaţi.

Evaluați acest articol
(0 voturi)