Economie

Bilanțul pe primele 8 luni al angajărilor prin intermediul AJOFM Galați

2.539 de gălățeni au fost angajați, în perioada ianuarie – august a acestui an, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, informează instituția gălățeană.

Din acest total, 1.256 de persoane au peste 45 de ani, 582 au vârsta mai mică de 25 ani, 384 au între 35 și 45 de ani, 234 au vârsta cuprinsă între 25 și 30 ani, iar 83 au între 30 și 35 de ani. în funcție de rezidență, 1.331 de persoane provin din mediul urban, iar 1.208 sunt din mediul rural.

Ca nivel de pregătire, cei mai mulți dintre cei angajați sunt cu studii liceale (741), studii gimnaziale (716) și scoli profesionale (624 de persoane). Numărul celor cu studii superioare este de 283, al celor cu maximum patru clase este de 139, în timp ce persoanele cu studii postliceale încadrate sunt în număr de 36.

De asemenea, în primele 8 luni ale anului, 5.452 de persoane din Galați au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active.

Evaluați acest articol
(0 voturi)