Economie

Bilanțul pe luna octombrie al Gărzii de Mediu Galați

Pe parcursul lunii octombrie, Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat 131 de controale.

64 dintre acestea au fost controale planificate, iar 67, neplanificate, incluzând acțiuni comune cu alte autorități, controale în urma autosesizărilor, precum și investigații asupra reclamațiilor primite din partea cetățenilor.

Au fost aplicate 19 amenzi, cu o valoare totală de 811.500 de lei, și 12 avertismente, pentru diverse neconformități în domeniul protecției mediului.

A fost dispusă suspendarea activității pentru un operator economic care nu respecta obligațiile de mediu. De asemenea, s-a înaintat o propunere de desființare a unui punct de lucru, pentru lucrări realizate fără respectarea legislației.

În octombrie, Garda de Mediu Galați a înregistrat 28 de sesizări din partea cetățenilor, principalele aspecte raportate vizând gestionarea deșeurilor, mirosuri neplăcute și poluarea aerului.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)