Economie

Apă Canal Galați începe reabilitarea rețelei de apă din cartierul Micro 16

Operatorul regional Apă Canal SA Galați anunță noi lucrări de reabilitare infrastructurii de apă potabilă din anul 2025, realizate din profit reinvestit.

Noul proiect este „Reabilitare rețea apă potabilă Dn 200mm – Dn 150mm – Dn 100mm Micro 16 bl. 3A – str. Gh. Doja / bl. B13, E8, E7, E6, A21 / b. L, Liceul de transporturi Auto – Traian Vuia”, inclusiv branșamentele acestora.

Rețeaua de distribuție apă potabilă ce va fi înlocuită în cadrul acestei investiții este în lungime totală de 970 m iar lucrările se vor realiza pe trei tronsoane: str. Gh. Doja – CVE1 – CVE2 – CVE3 – bl. 3A – 3D – CVE4 – CVE5; str. Brândușei – CVE6 – CVP1 – CVE7 – bl. B13 – CV8 – bl. E8 – CVE9 – bl. E7 – E6 – 4G – CVP2 – A21 – CVE10; str. Lebedei – bl. L – Liceul Auto.

Reabilitarea se va executa prin înlocuirea conductei existente cu țeavă PEHD 100 SDR 17, Pn 10, îmbinarea realizându-se prin electrofuziune. De asemenea, se vor înlocui branșamentele blocurilor și abonaților casnici, se vor înlocui 33 de vane de pe întreg traseul conductei reabilitate și se vor instala 3 hidranți subterani.

Lucrările au fost atribuite Asocierii Tancrad - Moldovulcan.

Valoarea investiției este de cca. 700.000 lei.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)