Reprezentanții Autorității Vamale Române și cei ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova s-au întâlnit, marți dimineață, la Biroul Vamal de Frontieră Galați – Giurgiulești.
Cele două entități vamale sunt parteneri în cadrul unui proiect transfrontalier dedicat dezvoltării infrastructurii și eficientizării serviciilor în acest important punct de trecere a frontierei dintre cele două țări.
Delegația moldovenească a fost condusă de Lidia Ababii, iar cea a României – de Daniel Costinel Nache, secretar general al AVR, împreună cu Petrică Munteanu – director al Direcției Regionale Vamale Galați și manager de proiect, și Dorin Nistor, șeful Biroului Vamal de Frontieră Giurgiulești.
Scopul principal al proiectului transfrontalier îl reprezintă asigurarea capacității adecvate a infrastructurii transfrontaliere și eficientizarea serviciilor PTF Galați - Giurgiulești, la granița dintre România și Republica Moldova, pentru o mobilitate crescută a pasagerilor și mărfurilor.
Autorității Vamale Române îi revine sarcina amplasării a zece posturi de lucru și reabilitarea altor 8, pentru controlul vamal pe platforma de control, precum și a achiziției a 12 panouri electronice de informare amplasate deasupra culoarelor de control, care vor oferi informații privind tipul de trafic pe banda respectivă.
Serviciul Vamal al Republicii Moldova asigură studiul de fezabilitate final pentru organizarea și gestionarea electronică a traficului pe partea R. Moldova la punctele de trecere a frontierei Galați/Giurgiulești/Reni, extinde zona de control vamal Giurgiulești, construiește sistemul de utilități (blocuri sanitare, sistem de evacuare a apelor de torent, refacerea împrejmuirii etc.), instalează echipamente de control vamal (sistem de scanare staționar camioane, sistem de scanare bagaje, cântare, panouri informaționale, echipament de încărcare/descărcare). De asemenea, SVRM gestionează întregul proiect derulat în parteneriat cu românii.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.