Combinatul Liberty Galați a întrerupt din nou activitatea singurul furnal rămas funcțional pe platforma siderurgică, Furnalul 5, au declarat pentru ”Viața liberă” reprezentanți ai companiei.
“Pentru a asigura o producție profitabilă și sustenabilă la Galați, am decis să întrerupem activitatea furnalului pentru o scurtă perioadă și am continuat producția laminoarelor cu stocurile existente de brame, furnizând în continuare oțel românesc de calitate clienților noștri.
În prezent, pregătim stocurile de materii prime necesare și repornirea în scurt timp a producției furnalului, după această perioadă în care am efectuat lucrări de întreținere și mentenanță pentru a îmbunătăți performanța și fiabilitatea furnalului și am consolidat portofoliul de comenzi pe segmentele de piață profitabile.
Aceste decizii sunt în linie cu strategia noastră de adaptare la condițiile dificile de piață și de realizare a unui mix de produse finite care să asigure sustenabilitatea afacerii.
Astfel de pauze în activitatea furnalului, care nu afectează comenzile către clienți, sunt firești în derularea operațiunilor companiei în acest context geopolitic și în condițiile actuale de piață. Echipele noastre au lucrat și vor lucra cu program întreg, ca de obicei”, a declarat un purtător de cuvânt al Liberty Galați pentru sursa citată.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.