Sindicatele din Ministerul Muncii se pregătesc de greva generală Recomandat

Membrii sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii avertizează că vor declanşa greva generală în data de 27 noiembrie dacă revendicările lor privind condiţiile de muncă şi salarizarea nu vor fi soluţionate, informează Agerpres. Concret, sindicaliștii protestează față de „condiţiile actuale de muncă, deficitul de personal, salariile inechitabile şi neplata orelor suplimentare”.

Prima formă de protest este anunţată pentru miercuri, 22 noiembrie – o grevă de avertisment de 2 ore, de la 8.00 la 10.00.

„Avertizăm că, în absenţa soluţiilor imediate, vom fi nevoiţi să declanşăm greva generală în data de 27 noiembrie. În contextul grevei generale, vă informăm că activitatea în toate instituţiile noastre va fi oprită pe termen nelimitat. Din păcate, modul în care clasa politică a înţeles să se raporteze la diferitele categorii sociale, măsurile adoptate, cât şi măsurile neasumate, atitudinea samavolnică, toate acestea au condus spre această decizie radicală - grevă", se afirmă într-un comunicat remis de Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.