Cultură

Un festival cu multe filme

Un festival cu multe filme
21 film

Tribeca Film Festival va prezenta anul acesta, în format fizic, 66 de filme realizate de 81 de regizori din 23 de ţări diferite, potrivit news.ro. Săptămâna trecută, "In the Heights" al lui Lin-Manuel Miranda a fost anunţat în deschidere, iar marţi organizatorii au publicat titlurile mai multor filme care vor avea premiera la eveniment, potrivit DPA. Printre primele producţii se află ''False Positive'', în regia lui John Lee, care urmăreşte povestea unei femei pe cale să devină mamă care se bucură când întâlneşte un medic specialist în reproducere, dar devine apoi suspicioasă şi pierde simţul realităţii. În film joaca Ilana Glazer, Justin Theroux şi Pierce Brosnan. Un alt titlu aşteptat la festival - care va avea loc între 9 şi 20 iunie, este "How It Ends", o comedie cu Zoe Lister-Jones, Olivia Wilde, Fred Armisen şi Nick Kroll. Acest film a fost filmat în carantină, în primăvara trecută, şi spune povestea unei lumi aflate într-o perioadă post-apocaliptică din perspectiva comică. Tribeca Film Festival a fost iniţial lansat în 2002 cu scopul de a revitaliza Manhattanul ca urmare a atacurilor teroriste din 11 septembrie. Festivalul a fost co-înfiinţat de Robert De Niro. Alte momente importante anul acesta includ premiera mondială a documentarului ''Roadrunner: A Film about Anthony Bourdain'', dedicat vieţii celebrului bucătar decedat în 2018, premiera newyorkeză a ''12 Mighty Orphans'', cu Luke Wilson, Martin Sheen şi Wayne Night, bazată pe povestea adevărată a unei echipe de fotbal de la orfelinatul Fort Worth care ajunge să joace în campionatul statului Texas.

Evaluați acest articol
(0 voturi)