Cultură

Streaming-ul nu scade în preferinţa fanilor

Premierele noilor sezoane de seriale populare, un nou plan de streaming cu reclame şi o perioadă a anului care încurajează petrecerea mai frecventă a unor seri din ce în ce mai lungi în faţa ecranului ar putea favoriza nu numai fanii acestor producţii, dar şi pe investitori, sunt de părere analiştii XTB România, casa de brokeraj pe burse internaţionale.
În acest sens, o analiză derulată de către companie evidenţiază rezultatele intermediare ale Netflix, valabile pentru al treilea trimestru din 2022, conform cărora gigantul de streaming a câştigat 2,41 milioane de abonaţi noi, la nivel mondial, în perioada iulie - septembrie, mai mult decât dublu faţă de numărul aşteptat de Wall Street. Estimările realizate de Refinitiv precizau un număr maxim de 1,07 milioane de abonaţi noi, potrivit Agerpres.
"Acest lucru este semnificativ, deoarece gigantul din sectorul de streaming, care oferă divertisment de seară popular, a cunoscut o scădere dramatică de 1,2 milioane de abonaţi în prima jumătate a anului 2022. Concurenţa în creştere pe piaţa furnizorilor de streaming poate fi invocată drept motiv, dar Wall Street vrea să vadă rezultate, nu scuze", se arată în analiza de specialitate.

Evaluați acest articol
(0 voturi)