Spectacolul "Regina nopţii", text şi regie Leta Popescu, producţie a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" Galaţi, a câştigat premiul pentru Cel mai bun spectacol la cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Săptămâna Comediei organizat, în perioada 2 - 8 noiembrie, de Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, luni, spectacolul "Regina nopţii" a mai câştigat şi premiile pentru Cea mai bună regie - Leta Popescu, Cea mai bună scenografie - Bogdan Spătaru, şi Cea mai bună actriţă - Oana Mogoş, pentru rolul Mamaia Valeria. În cadrul Galei de decernare a premiilor distincţia pentru Cel mai bun actor i-a fost acordată lui Adrian Nicolae pentru rolurile Antifolus din Efes şi Antifolus din Siracuza din spectacolul "Comedia erorilor", prezentat de Teatrul Nottara Bucureşti. Juriul, format din Maria Zărnescu, teatrolog şi critic de teatru, preşedinta juriului, Alina Epîngeac, teatrolog şi critic de teatru, şi Doru Mareş, scriitor, traducător şi critic de teatru, a acordat şi două premii speciale: distribuţiei spectacolului "Lirda", de la Teatrul de Comedie Bucureşti, formată din Andreea Samson, Laura Creţ, Gloria Găitan, Mirela Zeţa şi Smaranda Caragea, pentru armonizarea performanţei actoriceşti, şi spectacolului-concert "Mai e vreun candidat?", de Ada Milea, producţie a Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti, pentru performanţă muzicală.