Angajaţii Radio România anunţă că vor protesta timp de o lună, marţi şi joi, în faţa sediului central al Societăţii Române de Radiodifuziune, de la ora 11.00.
Jurnaliştii, personalul de specialitate şi de suport reclamă salariile mizerabile, lipsa condiţiilor propice de muncă şi a unui plan de carieră. Cu un statut juridic neclar al instituţiei, de mulţi ani, oamenii sunt victimele măsurilor de austeritate adresate bugetarilor, dar nu şi beneficiarii majorărilor salariale adresate acestora.
Potrivit unui comunicat transmis News.ro, s-a ajuns în acest fel, dar şi cu indiferenţa şi opacitatea unei conduceri venite pe listele de partid, ca mare parte din personalul de execuţie să câştige venituri egale sau aproape egale cu salariul minim pe economie. Pe de altă parte, de ani buni, angajaţilor nu le este permisă avansarea în carieră, de către un sistem bine pus la punct de şefi obedienţi, mulţi fără concurs.
Proteste la Radio România