Cultură

Probleme de vedere pentru Elton John

Elton John a dezvăluit la o reprezentaţie de gală a noului său musical "The Devil Wears Prada" (Diavolul se îmbracă de la Prada), pentru care a scris versurile, că este fizic incapabil să vadă spectacolul, din cauza unor probleme cu vederea, potrivit The Guardian, conform News.ro.
Vorbind pe scenă, cântăreţul în vârstă de 77 de ani i-a mulţumit soţului său David Furnish, „care a fost stânca mea”. „Nu am putut să vin la multe dintre avanpremiere pentru că, după cum ştiţi, mi-am pierdut vederea. Aşa că mi-e greu să le văd. Dar îmi place să o aud şi a sunat bine în seara asta”, a adăugat el.
În septembrie, John a dezvăluit că o infecţie oculară severă pe care a contractat-o în iulie, în timp ce se afla în Franţa, l-a lăsat orb la ochiul drept şi cu „vedere limitată” la ochiul stâng.
"Mă vindec, dar este un proces extrem de lent şi va dura ceva timp până când vederea va reveni la ochiul afectat”, a scris el într-o declaraţie împărtăşită pe social media. „Sunt foarte recunoscător pentru echipa excelentă de medici şi asistente şi pentru familia mea, care au avut mare grijă de mine în ultimele câteva săptămâni”.

Evaluați acest articol
(0 voturi)