"Perspective grandioase" de Bess Wohl, în regia lui Cristi Juncu va avea premiera oficială la Sala "George Constantin" a Teatrului Nottara, în 5 aprilie, de la orele 19.30. Spectacolul îi reuneşte în distribuţie pe Catrinel Dumitrescu, Claudiu Istodor, Cristina Juncu, Cerasela Iosifescu, Adrian Nicolae şi Rareş Andrici. Scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu, iar mişcarea scenică de Teodora Velescu. "Perspective grandioase" este o piesă provocatoare, dulce-amară despre comunicare şi iubire în casnicie şi familie, despre focul nestins, mereu mocnit al nevoii de a ne simţi vii la orice vârstă biologică sau emoţională. Vorbind despre bătrâneţe, dramaturga americana Bess Wohl accentuează ideea că adevărata provocare este căutarea sensului şi a valorilor, şi mai puţin lupta cu anii, notează news.ro. Biletele la reprezentatiile oficiala pot fi cumparate online pe www.nottara.ro sau de la agenţia teatrului (Bd. Magheru nr. 20, sector 1, Bucureşti).