Cultură

Până şi francezii au festivaluri de film pe la noi!

Festivalul Filmului Francez (FFF) din România, care celebrează în acest an ediţia cu numărul 25, îi invită pe cinefilii ieşeni, între 1 şi 5 iulie, la întâlnirea cu cele mai noi şi remarcabile filme franceze, într-o ediţie aniversară, de vară. Potrivit unui comunicat de presă, proiecţiile vor avea loc în sala "Benjamin Fondane" şi în Gradina din spatele Institutului Francez din România la Iaşi. "Avem nevoie să ne bucurăm, să ne emoţionăm şi să râdem, împreună!", mai spun organizatorii. O altă secţiune nouă este Carte Blanche pentru 5 cineaşti români, în cadrul căreia Adina Pintilie, Radu Jude, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu propun fiecare câte un film francez, de patrimoniu sau mai recent, care i-a impresionat sau i-a inspirat în mod deosebit. "De la primele sale ediţii şi până în prezent, Festivalul Filmului Francez a acordat o atenţie deosebită noilor generaţii de cineaşti francezi, aducând filmele acestora în faţa publicului din România. A cincea şi ultima secţiune, Le Meilleur du FFF, vă propune să (re)vedeţi 5 filme din ediţiile anterioare ale Festivalului, care au marcat debutul unor regizoare şi regizori ce s-au impus între timp ca nume inconturnabile", spun organizatorii prin intermediul comunicatului de presă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)