Cultură

OPORTUNITATE! ICR lansează selecție de volume a poeților români, pentru promovarea lor internațională

OPORTUNITATE! ICR lansează selecție de volume a poeților români, pentru promovarea lor internațională

Dragi poeți, seria „DEBUT la Contemporary Literature Press” va fi lansată cu un volum de poezie

Contemporary Literature Press - Editura Online a Universităţii Bucureşti, împreună cu Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Editura EIKON, anunță lansarea seriei cu titlul „DEBUT la Contemporary Literature Press”, care presupune organizarea unei selecții de volume de poeme, dintre care unul va fi tradus în limba engleză de Lidia Vianu, directorul CLP, și publicat pe site-ul https://editura.mttlc.ro/, precum și pe hârtie. De asemenea, din volumele înscrise la selecție, va fi alcătuită o antologie de poezie românească și bilingvă, publicată online și pe hârtie.

Se pot înscrie poeţi de toate vârstele, nefiind necesar să fie debutanţi - în sensul de prima lor publicare -, dar trebuie să fie prima lor carte la Contemporary Literature Press. În anii următori, vor fi invitați prozatori şi critici literari.

Volumele trebuie să aibă 50 de pagini (un poem pe pagină), o fotografie, o listă de publicaţii, o scurtă biografie în care trebuie menţionat anul naşterii, adresa de email şi numărul de telefon, toate într-un singur document Word.

În fiecare an, va fi publicat un volum în limba română şi în limba engleză, în traducerea Lidiei Vianu. El va apărea online la Contemporary Literature Press, https://editura.mttlc.ro/ (acces gratuit international). Se va publica şi pe hârtie, la Editura MNLR sau Eikon.

Contemporary Literature Press (CLP), editura online a Universității din București pentru studiul limbii engleze prin literatură, este o editură total non-profit, care urmăreşte răspândirea culturii româneşti în lume. Volumele publicate sunt didactice în cea mai mare parte şi se accesează gratuit. Până în prezent a publicat peste 500 de cărți.

Volumul şi restul datelor trebuie trimise până la 1 octombrie 2023, la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Evaluați acest articol
(0 voturi)