Cetatea Poenari, cunoscută şi drept Cetatea lui Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Argeş, care atrage anual peste o sută de mii de vizitatori, a fost închisă turiştilor, începând de luni, pentru o perioadă de 16 luni, timp în care se vor face lucrări de conservare şi reabilitare, potrivit news.ro. „Pentru prima dată de la intrarea în administrarea Consiliului Judeţean Argeş, Cetatea Poenari va intra într-un amplu program de conservare şi reabilitare. Pe 8 noiembrie 2021, a fost predat amplasamentul firmei care a câştigat proiectul Consiliului Judeţean Argeş, finanţat din fonduri europene, privind Conservarea şi consolidarea Cetăţii Poenari Argeş. Din acest motiv, începând de astăzi, timp de 16 luni, cetatea domnitorului Vlad Ţepeş, Cetatea Poienari va fi închisă pentru turişti”, a anunţat, luni, Consiliul Judeţean Argeş, într-un comunicat de presă. Valoarea totală a contractului de proiectare şi execuţie lucrări este de 20.133.693 lei cu TVA. Cetatea Poienari se află în proprietatea Judeţului Argeş şi este administrată de Muzeul Judeţean Argeş, fiind încadrată ca Monument istoric de categoria A de importanţă naţională şi internaţională.