Cultură

Noi evenimente în cadrul Festivalului "George Enescu

Noi evenimente în cadrul Festivalului "George Enescu
18 pro

Evenimentul TRIADE, care propune un concert susţinut de trioul de coarde PROFIL (Diana Moş, Marian Movileanu, Mircea Marian), urmat de lansarea a trei cărţi de muzicologie ce reevaluează istoria muzicală românească, constituindu-se ca repere ale cunoaşterii şi înţelegerii acesteia, va avea loc în 22 septembrie la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În sala "George Enescu" a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti vor fi audiate, de la ora 17.00, lucrări de Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, Mihai Măniceanu, Dan Dediu, Myriam Marbé, iar de la ora 18.00, evenimentul de lansare a celor trei titluri ("Noi istorii ale muzicilor româneşti" în două volume, ediţie revizuită şi adăugită, "Generaţia de aur a avangardei muzicale româneşti" şi "Genul concertant în România între 1950-2020") va fi susţinut de nume de marcă ale vieţii muzicale româneşti, conform news.ro. Lansarea celor trei titluri încheie o zi bogată în evenimente ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, organizate şi prezentate în cadrul Festivalului "George Enescu".

Evaluați acest articol
(0 voturi)