Cultură

La Sighişoara vor fi derulate până pe 11 august ateliere de teatru medieval şi dansuri istorice

La Sighişoara vor fi derulate până pe 11 august ateliere de teatru medieval şi dansuri istorice

Cea de-a 27-a ediţie a Atelierelor Curţii Comedianţilor - Atelier European de Artă Medievală, Renascentistă şi Tradiţională are loc la Sighişoara, în perioada 3 - 11 august. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, în cadrul proiectului se vor derula ateliere închise de commedia dell'arte, teatru medieval, dansuri istorice, lupte scenice, arta mânuirii păpuşilor. La proiectul cultural organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, Societatea Cultural-Artistică de Tineret CONCRET din Bucureşti şi Fundaţia pentru Tineret a Municipiului din Bucureşti participă studenţi de la secţia de Teatru de Animaţie de la UNATC şi grupul Truverii din Bucureşti. Festivalul de Teatru Stradal RIDENDO este un proiect iniţiat de actorul Gabriel Apostol (unul din iniţiatorii primului Festival Medieval din România) şi organizat de Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET - Bucureşti împreună cu Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

Evaluați acest articol
(0 voturi)