Cultură

Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF

Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF
23 ut

Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF va avea loc în Bucureşti, în perioada 24 - 29 septembrie 2024, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Union şi Cinemateca Eforie. Festivalul aduce din nou în atenţia publicului cele mai recente producţii ale cinema-ului experimental şi invită cinefilii să descopere vocile emergente ale filmului de avangardă. Printre cele mai aşteptate proiecţii din festival se numără două filme româneşti care au avut premiera mondială luna aceasta la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno - Opt ilustrate din lumea ideală, regizat de Radu Jude şi Christian Ferencz Flatz, Sleep #2, regizat de Radu Jude, dar şi cel mai recent lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, Triton, prezentat în premieră mondială în iunie, în cadrul Competitiei Internaţionale a festivalului FID Marseille. Desfăşurat sub tema Serious Games / Jocuri Serioase, programul BIEFF cuprinde anul acesta peste 80 de filme de scurt şi lungmetraj, prezentate în premieră naţionala: o competiţie naţională de scurtmetraje, dedicată filmelor realizate de cineaşti de origine română, o competiţie internaţionala de scurtmetraje, care reuneşte experimente formale variate provenind din peste 20 de ţări, o competiţie internaţională de lungmetraj, dedicată cineaştilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj, programe speciale curatoriate în parteneriat cu instituţii prestigioase, întâlniri şi dialoguri între cineaşti şi public, dar şi proiecţii eveniment ale unora dintre cele mai aşteptate filme ale anului. Abonamentele BIEFF.14 au fost puse în vânzare şi sunt disponibile, în număr limitat, pe eventbook.ro.

Evaluați acest articol
(0 voturi)