Cultură

Dacii şi-au schimbat programul de vizitare

Programul de vizitare a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, şi cel al Castelului Corvinilor, din Hunedoara, se va modifica, începând cu data de 1 octombrie, au anuntat joi administraţiile celor două monumente istorice. Astfel, în perioada 1 octombrie - 30 noiembrie, situl UNESCO Sarmizegetusa Regia poate fi vizitat de turişti, de luni până duminică, între orele 9,00 şi 18,00, ultima intrare fiind prevăzută pentru ora 17,30. "Toamna s-a instalat deja în capitala dacilor. Vă aşteptăm în fiecare zi, de luni până duminică, să treceţi pragul capitalei dacilor şi să vă bucuraţi de frumuseţea toamnei în Sarmizegetusa Regia", a informat administraţia monumentului istoric. La Castelul Corvinilor, programul valabil în perioada 1 octombrie-31 martie 2022 este luni, între orele 12,00-17,00, iar de marţi până duminică, inclusiv, între orele 9,00-17,00, potrivit Agerpres.ro. Cetatea Sarmizegetusa Regia a fost vizitată în anul 2019, înainte de pandemie, de circa 75.000 de turişti, iar Castelul Corvinilor, de 400.000 de oameni.

Evaluați acest articol
(0 voturi)