Că se fură opere de artă sau documente care aparţin culturii întregii lumi, nu-i mare scofală, asta se face de când lumea şi pământul, numai că abia după şapte ani să realizezi că ai fost furat, asta e cumva de râsul-plânsul! Tratatul astronomic al lui Galileo Galilei a dispărut de la Bibiblioteca Naţională a Spaniei din Madrid şi este probabil ca valorosul document să lipseasca cel puţin din 2014, a informat marţi APA, arată Agerpres. Informaţia a fost publicată de ziarul El Pais, provocând panică în Ministerul Culturii din Spania, care a organizat o întâlnire de criză cu conducerea bibliotecii abia dupa publicarea articolului în presă. D-aia sunt buni şi jurnaliştii câteodată! Tratatul astronomic ''Sidereus Nuncius" (''Mesagerul înstelat") este unul dintre cele mai importante titluri aflate în posesia Bibliotecii Naţionale a Spaniei. Originalul a fost tipărit la Veneţia în anul 1610. Valoarea sa a fost estimată de experţi la 800.000 de euro. Ministerul Culturii a declarat pentru El Pais că "nu ştia absolut nimic despre acest lucru" şi a cerut clarificări. Nici ministrul actual al culturii, nici predecesorul acestuia nu au fost informaţi despre furt. Cu toate acestea, conducerea bibliotecii susţine că a trimis un e-mail ministerului în acest sens. Între 2004 şi 2007 la Biblioteca Naţională a Spaniei a avut loc un furt spectaculos. La acea vreme, un aşa-numit istoric a tăiat, din ''Cosmographia", hărţi valoroase ale lumii făcute de geograful grec Ptolemeu, care mai târziu au fost găsite la un colecţionar care le cumpărase la o licitaţie. Mai multe hărţi au dispărut din bibliotecă, iar directorul bibliotecii la acea vreme a trebuit să demisioneze. Asta e, se fură orice în toată lumea!