Cultură

Dacă ar mai fi trăit Brâncuşi...

Lucrarea „Profil de femme au chignon (Princesse Marie Bonaparte)”, realizată de Constantin Brâncusi în cerneală indiană, grafit şi acuarelă, a fost vândută marţi seara, la Christie's, pentru 350.000 de lire sterline, potrivit News.ro. Provenind dintr-o colecţie privată, lucrarea cu dimensiuni de 53,5x41,3 cm a fost estimată la 300.000 - 500.000 de lire sterline. „Profil de femme au chignon (Princesse Marie Bonaparte)” a fost prezentată în 1985, la Galerie de France din Paris, în expoziţia „Delicatesse de Brâncuşi”, care a ajuns în acelaşi an la Gallerie Peter Coray din Lugano. Lucrarea sculptorului român a fost vândută în licitaţia casei Christie's în care artistul britanic Banksy a donat o lucrare pentru sistemul de sănătate din Marea Britanie şi a strâns 14,4 milioane de lire sterline (16,7 milioane lire sterline, cu comision), peste recordul anterior, de 10 milioane lire sterline al artistului, iar un autoportret de Basquiat, expus în ultima expoziţie organizată în timpul vieţii artistului american, a fost vândut pentru 7,7 milioane de lire sterline (9 milioane de lire sterline, cu comision), potrivit profit.ro.

Evaluați acest articol
(0 voturi)