Filmul "Ma Rainey’s Black Bottom" a fost marele câştigător al primei seri BAFTA Film Awards 2021, fiind recompensat cu două măşti din tot atâtea categorii, conform Variety. Prima seară dedicată ceremoniei a fost gazduită virtual de prezentatoarea radio şi TV Clara Amfo. Ea a deschis gala cu un tribut adus prinţului Philip, duce de Edinburg, care a murit vineri la vârsta de 99 de ani. "Ducele de Edinburg a ocupat un loc foarte special în istoria BAFTA şi ne va lipsi. Gândurile noastre se îndreaptă către familie", a spus Amfo. Prinţul Philip a fost primul preşedinte al BAFTA. În prezent, ducele de Cambridge deţine acest rol. Acesta din urmă trebuia să participe la eveniment în ambele seri ale galei, dar s-a retras din cauza decesului bunicului său. Producţiile "Rocks", "Mank", "Tenet" şi "Sound of Metal" au fost de asemenea câştigătoare. "Colectiv", care se afla pe lista scurtă pentru o nominalizare la Oscar 2021, a fost selectat în cursa pentru trofeul BAFTA la categoria „cel mai bun documentar” alături de „David Attenborough: A Life on Our Planet”, „The Dissident”, „My Octopus Teacher” şi de „The Social Dilemma”. Pentru aceasta categorie, câştigătorii vor fi anunţaţi duminică seara. Gala de anul acesta se desfăşoară în weekendul 10 - 11 aprilie, la Royal Albert Hall din Londra şi este transmisă de BBC.