Cultură

Brigitte Bardot a fost amendată

Brigitte Bardot a fost amendată
5 bardot

Fosta actriţă Brigitte Bardot, care i-a caracterizat în 2019 pe locuitorii din insula Reunion drept „autohtoni care şi-au păstrat genele sălbatice”, a fost condamnată joi de tribunalul din Saint-Denis la plata a 20.000 de euro pentru injurii rasiale, scrie Le Figaro. Urmărit penal pentru complicitate la injurii publice, Bruno Jacquelin, ataşatul de presă al fostei actriţe în vârstă de 87 de ani, a fost obligat să plătească o amendă de 4.000 de euro. La cererea angajatoarei sale, el a transmis o scrisoare litigioasă mai multor publicaţii media, între care şi AFP, notează News.ro. Pe 7 octombrie, în timpul procesului, parchetul a cerut o amendă de 25.000 de euro împotriva fostei actriţe care apără cauza animalelor şi 5.000 de euro contra colaboratorului ei. Bardot, care a înfiinţat o fundaţie ce-i poartă numele şi care protejează animalele, a trimis în martie 2019 o scrisoare deschisă lui Amaury de Saint-Quentin, pe atunci prefectul insulei Réunion. Declarându-se „invadată de scrisori (...) ce denunţă actele de barbarie ale locuitorilor asupra animalelor”, Brigitte Bardot a afirmat că „autohtonii şi-au păstrat genele lor sălbatice”. Ea a mai comparat La Réunion cu „o insulă a Diavolului” cu „o populatie degenerată încă impregnată de tradiţii barbare care sunt rădăcinile lor”. Aceste invective au provocat o mare indignare în insula. Annick Girardin, pe atunci ministru francez pentru Teritoriile de Peste Mări, i-a adresat o scrisoare deschisă fostei actriţe. „Rasismul nu este o opinie, este un delict”, i-a aminitit ministrul.

Evaluați acest articol
(0 voturi)