Cultură

Bătrâni, bătrâni dar nu se lasă!

Bătrâni, bătrâni dar nu se lasă!
3 bruce

Cântăreţul american Bruce Springsteen va fi una dintre vedetele unui mare concert prevăzut la finalul lui august în Central Park pentru a sărbători "renaşterea New Yorkului" după pandemie, împreună cu Paul Simon şi Jennifer Hudson, a indicat joi primarul oraşului într-un mesaj pe Twitter, anunţă news.ro. Primarul democrat Bill de Blasio a anunţat la începutul lui iunie că va organiza un concert gigant, prevazut pentru 21 august, chiar dacă data nu a fost cofirmată. Organizatorul evenimentului, producătorul Clive Davis, a spus că va coopta opt "staruri" pentru un concert de trei ore, care se va desfăşura în prezenţa a 60.000 de persoane şi cu difuzarea televizată în lumea întreagă. Mare parte dintre bilete vor fi gratuite. Springsteen, 71 de ani, supranumit The Boss, a fost prima vedetă care şi-a reluat spectacolul pe Broadway săptămâna trecută - un spectacol care a fost întrerupt de pandemie - în faţa unui public vaccinat. Preţurile biletelor pentru acest spectacol variază în funcţie de seară, dar rar sunt sub 200 de dolari. Cântăreţul şi compozitorul american Paul Simon, 79 de ani, a susţinut în 2018 un turneu de adio.

Evaluați acest articol
(0 voturi)