Cultură

Au înflorit primii bujori de stepă în Rezervaţia Naturală de la Zau de Câmpie, Mureş

Primii bujori de stepă (Paeonia tenuifolia) au înflorit, joi, în Rezervaţia Naturală de la Zau de Câmpie, Mureş, deschizând astfel oficial sezonul de vizitare a uneia dintre cele mai spectaculoase şi unice zone botanice din Europa. Custodele rezervaţiei, Ciprian Cenan, a anunţat evenimentul pe reţelele sociale: „Cu o oarecare întârziere faţă de anii trecuţi, dar totuşi în grafic, azi dimineaţă am avut bucuria să găsesc trei bujori înfloriţi, iar acesta este cel mai frumos, care simbolic dă startul sezonului de vizitare!”. Acesta a facut apel la turişti să respecte indicatoarele şi potecile marcate, pentru a proteja florile şi ecosistemul fragil al zonei. Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau este unică în Europa şi se află la cea mai mare altitudine din lume unde aceasta floare s-a adaptat. Înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, iniţial pe o suprafaţă de 2,5 hectare, rezervaţia se întinde astăzi pe 3,5 hectare, datorită eforturilor susţinute ale localnicului Marcu Sâncraianu, care a protejat şi extins zona în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Tot în această perioadă, pe Dealul Clejiei din Sânpetru de Câmpie au înflorit şi ghegheţii – cunoscuţi ştiinţific ca Adonis vernalis şi popular sub denumiri precum ruşcuţa, floarea-Paştelui sau bujor galben. Aceste flori erbacee perene creează un adevărat spectacol vizual şi atrag din ce în ce mai mulţi turişti, în special în ultimii ani.

Evaluați acest articol
(0 voturi)