Producătorii au anunţat săptămâna trecută că nu va ''exista opţiunea participării la ceremonie prin intermediul Zoom'', încurajându-i pe nominalizaţi să participe în persoană. Cel puţin nouă nominalizaţi, printre care regizoarea peliculei ''Promising Young Woman'', Emerald Fennell, şi actriţa din rolul principal, Carey Mulligan, locuiesc în Marea Britanie. Săptămâna viitoare, în Anglia este aşteptată o decizie care ar interzice călătoriile internaţionale neesenţiale până la mijlocul lunii mai. Reprezentantii celor cinci pelicule nominalizate în categoria ''cel mai bun lungmetraj internaţional'', Danemarca, Hong Kong, România, Tunisia, Bosnia şi Herţegovina, s-ar putea de asemenea confrunta cu probleme pentru a ajunge la Los Angeles, au mai precizat Variety şi Deadline. Potrivit Variety, o şedinţă preconizată pentru săptămâna aceasta, cu participarea Academiei, studiourilor şi a agenţiilor de presă, a fost anulată. Publicaţiile de specialitate Variety şi Deadline au relatat miercuri că mai multi agenţi de presă şi directori ai unor studiouri s-au plâns Academiei de Film Americane referitor la logistica, costurile şi problemele legate de carantină, apărute în urma deciziei care le interzice nominalizaţilor să participe la ceremonie prin mijloace de comunicare la distanţă.