Trupa Phoenix şi Alexandra Ungureanu vor susţine concerte de Dragobete în Capitală Recomandat

24 ph 24 ph

Trupa Phoenix şi Alexandra Ungureanu vor susţine concerte de Dragobete în Capitală, iar cantautorul Nicu Alifantis îşi va lansa, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, volumul de versuri ''Bazar''. Trupa Phoenix sărbătoreşte Dragobetele cu un concert la Beraria H, unde invită bucureştenii să sărbătorească dragostea şi tradiţia românească prin muzică. ''Sărbătorim Dragobetele prin rock şi legendă. Vă invităm să trăiţi o seară plină de pasiune, muzică şi spirit autentic alături de noi! Vom cânta împreună refrene nemuritoare, vom simţi energia rock-ului legendar şi vom celebra iubirea în stil românesc, aşa cum se cuvine. Vom cânta împreună piesele care ne-au unit de-a lungul timpului şi care ne ţin aproape, generaţie după generaţie. Haideţi să transformăm această zi într-o adevărată sărbătoare a sufletului românesc! Suntem nerăbdători să fim din nou pe scenă, aproape de voi, şi să trăim împreună magia Phoenix'', au transmis membrii trupei pe pagina de Facebook. Alexandra Ungureanu şi trupa sa concertează live, de Dragobete, de la ora 20:30, la Riviera Park, potrivit Agerpres.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.