Grindeanu: Am venit cu propuneri care vor fi discutate în perioada următoare pentru a creşte veniturile statului
Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat că Partidul Social Democrat a făcut, la negocierile pe programul de guvernare…
Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat că Partidul Social Democrat a făcut, la negocierile pe programul de guvernare…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat ca traficul rutier pe podul peste Dunăre să nu mai fi interzis noaptea. M…
Peste 6000 de oameni au venit în Grădina Botanică să sărbătorească IA românească, în cadrul unui super spectacol cu muzică, dans p…
PSD propune impozit pe venit zero la salariul minim, prin creşterea deducerilor personale, social-democraţii precizând că impactul…
Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Galați, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă T…
Tenismena Jaqueline Cristian a fost învinsă dramatic de americanca Alison Riske, cu 2-6, 6-2, 7-5, vineri seara, în turneului WTA…
Tenismena din România Jaqueline Cristian (locul 37 WTA) s-a calificat, miercuri dimineaţă, în sferturile de finală ale turneului W…
Juniorul de 16 ani, David Popovici, a reuşit o performanţă deosebită în finala de 200 m liber, a ocupat locul 4, cu un rezultat de…
Organizatorii Festivalului Internaţional "George Enescu" repun la vânzare liberă un număr limitat de abonamente pentru concertele…
Ministrul Justiţiei vrea ca România să aibă un registru al traficanţilor şi consumatorilor de droguri. După modelul bazei de date…
Poliţiştii de frontieră au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container cu bunuri personale sosit din SUA, un autotu…
Aşa cum v-am mai anunţat, Oţelul Galaţi se confruntă în continuare cu probleme financiare. Din păcate, zvonurile din ultimele două…
Cea de-a 10-a etapă din Superligă programează sâmbătă 20 septembrie, de la ora 21.00 partida dintre SC Oţelul Galaţi şi U Craiova…
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, și-a lansat canalul de YouTube „Bucătăria de acasă”. Politicianul a gătit mâncare de fasole galbe…
Uite că avem şi noi câştigătorii noştri pe la festivalurile de film din vestul Europei! Radu Jude este unul dintre aceştia şi, să…
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit la Palatul Victoria pe preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, care a venit în Român…
„Uneori, Guvernul a vrut să folosească această pandemie și politic. Și am ajuns unde am ajuns! Au fost și acele exemple cu poze, c…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că Guvernul Cîţu a propus un buget „al ruşinii, al austerităţii şi subdezvoltării” şi îi…
În doar o lună de la deschidere, peste 5000 de copii și adulți, din Galați și județele limitrofe, au testat deja cele 15 trasee de…
Două solarii au fost cuprinse de flăcări miercuri, la Schela, din cauza unei sobe care s-a supraîncălzit. Pompierii au interveni…