Campioana României va fi antrenată de ucraineanul Vitalii Odehov
Secretomania a luat sfârşit. La opt zile de la reluarea antrenamentelor, United Galaţi a anunţat schimbarea de pe banca tehnică. A…
Secretomania a luat sfârşit. La opt zile de la reluarea antrenamentelor, United Galaţi a anunţat schimbarea de pe banca tehnică. A…
Campioana României la futsal United Galaţi a strâns rândurile în această vară şi uşor-uşor apele par să se limpezească. Conducerea…
Chiar dacă „tigrii” se află într-o binemeritată vacanţă după ce au cucerit cel de-al doilea titlu consecutiv de campioni naţionali…
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a anunțat că alegerile prezidențiale vor avea loc, potrivit acestuia, până în sărbătorile de Paște. „…
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că a fost semnat primul și cel mai important contract de finanțare pentru domen…
Germanul Thomas Tuchel a fost numit oficial în funcţia de antrenor al echipei Chelsea Londra, cu care a semnat marţi un contract p…
Președintele PSD Marcel Ciolacu susține că rotaţia premierilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coa…
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, nu este de acord cu renegocierea PNRR. Potrivit acestuia, o renegociere a PNRR înseamnă „să aruncăm…
Premierul Nicolae Ciucă a semnat încă 12 contracte finanțate prin componenta ”Valul Renovării” a Planului Național de Redresare și…
O nouă distracție pentru gălățeni. Președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, a semnat contractul de lucrări pentru amenajar…
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat astăzi, la București, contractul de finanțare prin Planul Naționa…
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul de finanțare pentru pista de biciclete care va lega mu…
La sediul Consiliului Județean Galați a fost semnat ordinul de lucrări pentru o amplă investiție cu fonduri europene în localitate…
O contabilă a unui CAR din oraşul Abrud, judeţul Alba, a falsificat mai multe semnături, inclusiv pe a fiicei sale care era direct…
După ce a încheiat precedentul sezon cu rezultate bune: locul 9 în Superligă şi finalistă în Cupa României Betano, Oţelul vrea con…
Reprezentanții Consiliului Județean Galați anunță că a fost semnat contractul de lucrări pentru modernizarea de la zero a Drumului…
Ministerul Transporturilor condus de PSD este campionul detașat al absorbției de fonduri europene și începe să consume masiv și di…
Vineri, 20 mai, a fost semnat contractul pentru dezvoltarea Platformei Multimodale Galați, un proiect care va asigura un flux mai…
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul de finanțare prin Programul Sănătate a proiectului pri…
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, a semnat 38 de noi contracte de finanțare prin componen…