Un nou concurs de mobilităţi internaţionale pentru studenți
În cadrul proiectului Internaţionalizare prin educaţie și cercetare la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi – IDEI (UGAL)^23…
În cadrul proiectului Internaţionalizare prin educaţie și cercetare la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi – IDEI (UGAL)^23…
Potrivit Ordinului de ministru 818 din 19 august 2022, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost acreditat un nou domen…
Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, organizează pentru copiii cu vârst…
Sâmbătă, 26 iulie, și duminică, 27 iulie, în centrul orașului, pe strada Domnească, care astfel redevine un punct important de atr…
Societatea Gospodărire Urbană Galați, Serviciul de Administrare Spații Verzi, a publicat programul și zonele în care se vor efectu…
Sala sporturilor Dunărea a găzduit joi la o oră imposibilă partida restantă din etapa a 6-a a Ligii 1 la futsal dintre United Gala…
Liga 1 la futsal a programat partidele celei de-a 18-a etape, ultima din sezonul regular. La sala sporturilor Dunărea a avut loc m…
Universitatea „Dunărea de Jos Galaţi” şi-a ales rectorul. Profesorul universitar doctor Marian Barbu a obținut 463 de voturi, în t…
Campusurile studențești din Galați au prins viață astăzi odată cu debutul anului universitar 2025-2026, studenții aducând energie…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în perioada 1-8 septembrie 2026, o nouă sesiune de admitere pentru programe…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a obținut locul întâi în cadrul competiției naționale PNCDI III 2015-2020 - Programul 1…
Cei șase câștigători ai Burselor URSUS, ediția a - VIII - a, competiție organizata prin parteneriatul dintre Facultatea Știința și…
O parte dintre specializările de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, cu un număr redus de candidați, ar putea intra în c…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a lansat un amplu proiect care vizează instalarea de sisteme fotovoltaice pentru produce…
Noaptea Cercetătorilor Europeni este un eveniment care are misiunea de a aduce mai aproape știința de societate și de a crește int…
Sub lozinca Împreună pentru Excelență Academică, reprezentanții Universității „Dunărea de Jos” din Galați au participat la o întâl…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în calitate de partener în cadrul proiectului SMART Youth – Strategic Management, Agili…
În perioada 8-9 iulie 2024, s-a desfășurat evenimentul "EU Strategy for the Danube Region"- Strengthening the Danube Innovation Ec…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost invitată să-și prezinte oferta educațională în cadrul unei întâlniri de lucru a c…
Joi, 7 octombrie, la Giurgiu a avut loc festivitatea de punere a chilei navei REXDAN, ocazie cu care Universitatea „Dunărea de Jos…