Este posibil să crească numărul de cazuri de COVID-19 după deschiderea şcolilor, însă rămâne de văzut dacă această creştere este controlabilă, în sensul în care să nu pună presiune pe sistemul de sănătate, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.
„Acest lucru nu poate nimeni să îl nege şi să apară o creştere. Acum, dacă această creştere este controlabilă sau nu, o să vedem. Controlabilă înseamnă că este în parametrii în care impactul pe sectorul sanitar să nu fie unul care să îl blocheze. Să nu se blocheze ATI şi secţiile care sunt destinate cu oxigen, pentru că totul, dacă vedeţi toate ţările care iau măsuri, iau în calcul impactul pe sistemul sanitar, ca să facă faţă sistemul sanitar. La noi am ajuns la un vârf în noiembrie. Am văzut acolo că s-a lucrat în mai multe fronturi, secţiile ATI, secţiile în care am suplimentat concentratoare de oxigen şi unităţile de primiri urgenţe au creat zone roşii, adică au tratat pacienţi până este găsit loc. Azi a fost o uşoară creştere, ieri a fost o uşoară scădere, dar nu e o creştere de sute, mii, să spui că e o creştere majoră. Nimeni să nu interpreteze că stăm foarte bine şi gata. Trebuie să respectăm mai departe măsurile, mergem în paralel cu vaccinarea. Dozele vor creşte, numărul lor va creşte, dacă acum suntem între ţările care au vaccinat un procent semnificativ. Suntem peste 2%, stăm bine. În general cu Europa stăm bine, suntem în primele ţări”, a mai spus Raed Arafat.