Cu toate că Guvernul a anunţat în repetate rânduri că bugetul e în mare suferinţă şi alocaţiile nu se pot dubla acum, PSD continuă să forţeze în sensul dublării sumelor pe care statul le alocă lunar copiilor. Comisia pentru Muncă a Camerei Deputaţilor condusă de social - democratul Adrian Solomon a emis marţi un raport negativ prin ordonanţa de urgenţă a guvernului care prevedea creşterea graduală a alocaţiilor, relatează Europa Liberă.
Ordonanţa a fost deja respinsă în Senat, for decizional fiind Camera Deputaţilor. După cum știm, OUG pentru dublarea etapizată a alocaţiilor pentru copii a fost adoptată în şedinţa de Guvern din 29 iulie şi prevede că prima majorare, de 20%, va fi făcută în septembrie, în alocaţie aferentă pentru luna august.
În temeiul ei, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022, scrie epoch-times.ro.