În municipiul Galați continuă lucrările pentru amenajarea celor patru păduri urbane, un proiect pe care autoritățile locale îl prezintă drept una dintre cele mai importante intervenții de ecologizare din ultimii ani.
Primarul municipiului, Ionuț Pucheanu, a anunțat finalizarea etapelor de plantare, precizând că în total au fost puși în pământ aproximativ 196.000 de puieți, pe o suprafață de circa 65.000 de metri pătrați, în mai multe puncte ale orașului, inclusiv la marginea acestuia și în proximitatea unor unități de învățământ.
„Astăzi se fac ultimele plantări pentru amenajarea celor patru păduri urbane. Vorbim de circa 196.000 de puieți plantați pe 65.000 de metri pătrați”, a transmis primarul Galațiului.
Zonele vizate de proiect sunt taluzul aferent „Danubius”, zona Drumului de Centură (c/c B-dul Galați), dar și perimetrul a două școli din municipiu, respectiv școlile nr. 26 și 29.
Edilul susține că inițiativa se înscrie într-un program mai amplu de modernizare urbană cu accent pe protecția mediului și reducerea poluării.
„Înființarea pădurilor urbane vine în completarea acțiunilor noastre pentru un oraș prietenos cu mediul, pornind de la plantări de copaci pe care le facem an de an, mijloace de transport public nepoluante, noi stații de încărcare pentru mașini electrice, înființarea de parcuri fotovoltaice etc.”, a mai declarat Ionuț Pucheanu.