Administrație

„Muzeele prin ochii copiilor”, proiect al CJ Galați, un succes!

„Muzeele prin ochii copiilor”, proiect al CJ Galați, un succes!

Cu entuziasm și curiozitate, 2500 de elevi din peste 100 de școli din zonele rurale și orașele Tecuci, Târgu Bujor și Berești au avut șansa, pe durata a 11 zile, de a explora și a descoperi frumusețea muzeelor aflate în subordinea Consiliului Județean Galați, în cadrul proiectului educațional „Muzeele prin ochii copiilor”, care își propune să inspire și să îmbogățească tânăra generație cu valorile culturale.

„Acești copii minunați au fost primiți cu brațele deschise la Muzeul “Casa Cuza Vodă”, locul în care a copilărit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul de Istorie “Paul Păltănea” - secția Lapidarium, Grădina Botanică, Grădina Zoologică, Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc. O zi de neuitat! Gratuit și cu tot ce au avut nevoie, asigurat de Consiliul Județean, copiii au pătruns în fascinanta lume a muzeelor. Fiecare vizită a fost o aventură unde au învățat despre natură, despre istoria noastră, despre lumea culorilor, lumea animalelor, mediul înconjurător și tradițiile străbunilor noștri”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Cu sufletul plin de bucurie, copiii au lăsat mesaje emoționante care reflectă impactul profund al acestei experiențe:  ”Muzeul care m-a impresionat cel mai mult a fost Muzeul de Istorie - Lapidarium. În acele clipe minunate am simțit că am călătorit cu o mașină a timpului. A fost minunat și memorabil.” - elev din Bucești

”Pentru viitor vă recomand să organizați mai multe excursii de acest fel, deoarece așa copiii se pot bucura de lucrurile frumoase și astfel pot strânge mai multe amintiri.” - elev din Corni.

”Domnul muzeograf de la Muzeul de Artă Vizuală a făcut magie prin felul de a povesti pe înțelesul copiilor.” - elev din Valea Mărului. 

Aceste cuvinte ne încurajează să continuăm și să transformăm „Muzeele prin ochii copiilor” într-o tradiție a Galațiului, aducând astfel bucurie și cunoaștere în viețile tinerilor. În anii precedenți, peste 10.000 de persoane au avut bucuria de a participa la acest proiect educațional.

Evaluați acest articol
(0 voturi)