Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Comitetului vaccinării anti-COVID în România, a fost înlocuit. În locul său fiind numit secretarul de stat Andrei Baciu.
Premierul a constatat încetarea calităţii de preşedinte al CNCAV a lui Valeriu Gheorghiţă, şef al Centrului Medical de Intervenţie Epidemiologică la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar “Dr. Carol Davilla”.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a fost desemnat preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, publicată marţi în Monitorul Oficial.
Medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat că a preluat funcția de manager al Spitalului Clinic de Urgență “Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, alăturându-se echipei medicale a SRI, având obiectivul de a crește calitatea serviciilor medicale.