Administrație

Lucrările la Grădinița Nr. 9 din Țiglina 2 avansează. Investiție de aproape 16 milioane de lei din fonduri europene

Lucrările la Grădinița Nr. 9 din Țiglina 2 avansează. Investiție de aproape 16 milioane de lei din fonduri europene

Modernizarea Grădiniței nr. 9 continuă într-un ritm susținut, autoritățile locale anunțând că proiectul finanțat din fonduri europene a intrat într-o nouă etapă de execuție. Unitatea de învățământ din cartierul Țiglina 2 beneficiază de o investiție totală de 15,9 milioane de lei.

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a transmis că administrația locală acordă o atenție deosebită condițiilor în care învață copiii, subliniind importanța investițiilor în infrastructura educațională.

„Suntem datori să le oferim copiilor cele mai bune condiții. Lucrările avansează la această grădiniță din Țiglina 2, așa cum puteți vedea în fotografii. Este un proiect cu fonduri europene de 15,9 milioane de lei, din care 3,6 milioane de lei reprezintă contribuția de la bugetul local”, a declarat edilul.

Proiectul vizează modernizarea completă a clădirii, eficientizarea energetică și amenajarea unor spații moderne pentru activitățile educaționale. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de reabilitare a instalațiilor, refacerea finisajelor și dotarea unității cu echipamente noi.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare