Administrație

„Inspiră generații”. Mesajul lui Costel Fotea pentru Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați: „Ne mândrim cu o comunitate universitară de prestigiu”

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a transmis un mesaj aniversar cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la înființarea Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, subliniind rolul esențial pe care instituția îl are în formarea noilor generații și în dezvoltarea comunității locale.

„Ne mândrim cu o comunitate universitară de prestigiu, alcătuită din oameni valoroși, pasionați și implicați”, a declarat acesta, evidențiind contribuția cadrelor didactice și a studenților la consolidarea renumelui universității.

În mesajul său, șeful administrației județene a arătat că instituția de învățământ superior din Galați continuă să inspire tinerii, să creeze oportunități și să promoveze inovația, adaptându-se permanent cerințelor actuale ale societății.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați marchează, astfel, aproape opt decenii de activitate academică, perioadă în care a devenit un reper important în peisajul educațional românesc.

La finalul mesajului, Costel Fotea a transmis urări de „La mulți ani” întregii comunități universitare, apreciind implicarea acesteia în dezvoltarea județului Galați și în formarea viitorilor specialiști.

Evaluați acest articol
(0 voturi)