Administrație

„Hora Satului” readuce tradițiile la viață în Pădurea Gârboavele. Costel Fotea: „O experiență culturală autentică pentru toți”

Consiliul Județean Galați, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, organizează sâmbătă, 9 mai, începând cu ora 11:00, evenimentul „Hora Satului – Sărbătoare în vatra satului tradițional”, în Pădurea Gârboavele.

Manifestarea marchează redeschiderea pentru public a două obiective culturale importante din zonă: Muzeul Satului „Petru Caraman” și Muzeul Zonei Pescărești din județul Galați. Evenimentul își propune să readucă în atenția publicului valorile autentice ale satului românesc, printr-un program divers, dedicat tuturor vârstelor.

Pe scenă va urca Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”, alături de solista Doinița Fluturu și de mai multe grupuri folclorice din comunele județului. Organizatorii anunță un spectacol „extraordinar”, care va pune în valoare tradițiile muzicale și coregrafice locale.

În paralel, meșteri și artizani populari vor susține ateliere interactive pentru public. Cei interesați vor putea participa la activități de olărit, țesut, împâslit, pictură și alte forme de artă populară, menite să apropie vizitatorii de meșteșugurile tradiționale.

„Prin acest eveniment ne dorim să promovăm valorile autentice ale folclorului local și să oferim o experiență culturală autentică, plină de tradiție, muzică și voie bună. Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună spiritul satului românesc!”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Accesul publicului la eveniment este gratuit, iar organizatorii estimează o participare numeroasă, în condițiile în care manifestarea reunește atât componenta culturală, cât și pe cea educativă și recreativă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare