La solicitarea Consiliului Județean Galați, a fost demarată o expertiză tehnică pentru identificarea cauzelor care au dus, săptămâna trecută, la apariția surpărilor și tasărilor în zona intersecțiilor Drumului de Centură cu străzile Ionel Fernic și Tecuci.
„Așa cum am promis, imediat ce condițiile meteorologice au permis, am apelat la un expert autorizat pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentelor de teren apărute la trotuarul și pista de biciclete de pe Drumul de Centură. Începând de astăzi, luni, 13 octombrie, se prelevează probe geotehnice, urmând ca, pe baza acestora și a altor constatări și analize tehnice, specialiștii să identifice atât cauzele acestor fenomene, cât și soluțiile optime de remediere”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În funcție de responsabilitățile ce revin fiecărui constructor, vor fi luate măsurile care se impun. Reprezentanții Consiliului Județean subliniază că lucrările sunt în garanție, iar eventualele reparații vor fi realizate integral pe cheltuiala constructorului care, în urma expertizei, se va dovedi că nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale.
„Ne cerem scuze cetățenilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că nu vom face niciun compromis în ceea ce privește calitatea lucrărilor. Cine a greșit va suporta consecințele!”, a adăugat Costel Fotea.