Peședintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că a fost finalizată modernizarea drumului spre complexul de agrement Zătun.
„A fost turnat asfalt și pe tronsonul dintre dig și drumul către vama Giurgiulești. Astfel, pe drumul către baza de agrement Zătun s-a turnat asfalt pe toată lungimea sa, după ce, în prealabil, s-a intervenit, acolo unde era necesar, și cu lucrări de consolidare a fundației. S-au montat și parapeți de siguranță pe tronsonul dintre dig și drumul european, iar în perioada următoare vor fi finalizate acostamentele și vor fi realizate marcajele rutiere”, a transmis Fotea.
Complexul de agrement Balta Zătun este unul dntre cele mai iubite și căutate de gălățeni.