Consiliul Județean Galați anunță reluarea curselor de agrement pe Dunăre, începând de joi, 9 aprilie, cu nava de pasageri „Camelia”. Aceasta marchează al treilea sezon de mini-croaziere pe fluviu, oferind locuitorilor orașului și turiștilor momente de relaxare și plăcere, în condiții de confort și siguranță.
„Ne gândim în special la copii și la bucuria pe care o poate aduce o plimbare pe Dunăre, mai ales acum, în perioada mini-vacanței de Paști. Pentru a menține aceste experiențe cât mai accesibile, am păstrat aceleași tarife ca în anii anteriori. Rămân valabile și gratuitățile și reducerile la bilete pentru copii și cadrele didactice însoțitoare”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În perioada imediat următoare, cursele vor avea următorul program: joi și vineri, 9 și 10 aprilie, cursele vor avea loc între orele 13:00 și 15:00 și între 16:00 și 18:00, pe ruta Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre, dus-întors. În weekend, sâmbătă, duminică și luni, 11–13 aprilie, cursele se vor desfășura între orele 10:00 și 12:00, 13:00 și 15:00, respectiv 16:00 și 18:00. Săptămâna viitoare, cu excepția zilelor de marți și miercuri, vor fi două curse în zilele de joi și vineri, iar sâmbătă și duminică vor fi trei curse pe zi.
Numărul minim de persoane pentru efectuarea unei curse este de 10, iar maximul admis pe navă este de 30 pasageri. Îmbarcarea va începe cu 30 de minute înainte de fiecare cursă, accesul fiind permis doar pe baza biletului. În caz de vizibilitate redusă, din cauza ploii, ceții sau a vântului puternic, cursele nu se vor desfășura. De asemenea, animalele de companie nu sunt permise la bord.
Biletele pot fi achiziționate online la adresa bilete.cjgalati.ro sau de la casa de bilete de pe pontonul Schengen, înainte de plecarea fiecărei curse, cu plata în numerar sau cu card la POS. Tarifele sunt de 15 lei pe oră pentru copii între 6 și 18 ani, 25 lei pe oră pentru adulți, iar copiii cu vârsta între 0 și 6 ani beneficiază de gratuitate.