Peste 2000 de copii, părinți și bunici au venit în Parcul Aventura la petrecerea organizată de Ziua Copilului de către Consiliul Județean Galați.
Cei mici au fost întâmpinați cu jocuri, baloane, muzică, dulciuri, face-painting și multă înghețată. Mai mult, zeci de copii de la “Școala de Dans Tăbuș” au organizat un flashmob cu dansuri populare românești, iar copiii care studiază arta fotografică la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” au participat la un curs interactiv de fotografie în Pădurea Gârboavele. Astfel, sub sloganul „O fotografie pentru generațiile viitoare”, zeci de tineri au surprins, cu ajutorul aparatului foto, imagini din aria protejată și din zona Parcului Aventura. De asemenea, cei mici au putut vedea și echipamentele din dotarea jandarmilor gălățeni. În plus, echipa Consiliului Județean Galați le-a oferit copiilor sute de cadouri pline cu bomboane, ciocolată și multe alte dulciuri.
„Parcul Aventura a răsunat astăzi de râsetele copiilor. Cei mici au dansat, s-au jucat, au alergat prin iarbă, au râs mult și ne-au fermecat pe toți cu bucuria lor. Mai mult, spre încântarea lor, au avut parte și de multă înghețată. La petrecere l-au cunoscut și pe “Prăjiturică”, robotul minunaților și creativilor copii de la <Sophia Science>. În plus, pasionații de adrenalină s-au bucurat și de experiențe unice pe traseele de aventură din parc, acolo unde ne pregătim deja să aducem noi și noi surprize. La mulți ani, dragi copii! Sunteți totul pentru noi, iar prin ochii voștri lumea e mult mai frumoasă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați
Petrecerea copiilor din Parcul Aventura a fost organizată de către Consiliul Judeţean Galaţi, prin intermediul Centrului Europe Direct Galaţi.